Irina Begu a reuşit o calificare fantastică în următorul tur la primul turneu de mare şlem al anului, Australian Open. Compatrioata noastră a trecut de Ekaterina Makarova, având o revenire incredibilă.
După ce a cedat primul set cu 3-6, românca, numărul 40 WTA a câştigat următorul set cu 6-4, reuşind să revină după ce a fost condusă cu 4-0, ducând meciul în decisiv.
Ultimul act a fost unul de-a dreptul interzis cardiacilor însă cea care a avut nervii mai tari a fost românca care s-a impus cu 8-6, reuşind astfel calificarea în următorul act al competiţiei la capătul unui meci care a durat trei ore.
În schimb, cea de-a doua româncă care a intrat în competiţie la Australian Open, Monica Niculescu, a fost eliminată. Deşi era favorită în duelul cu Mona Barthel, Niculescu a pierdut în două seturi în faţa nemţoaicei cu scorul de 4-6, 5-7.
Compatrioata noastră a cedat de fiecare dată când trebuia să rămână în set, la 4-5, respectiv 5-6. Până la acest duel, Barthel avea un bilanţ dezastruos, pierzând 13 din ultimele 15 meciuri susţinute.
În aafara celor două jucătoare care au evoluat deja, România mai are încă patru jucătoare pe tabloul principal la Australian Open: Simona Halep, principala favorită la câştigarea turneului, Sorana Cîrstea, Mihaela Buzărnescu şi Ana Bogdan.
Tot astăzi în prima zi a competiţiei de la antipozi, va evolua Mihaela Buzărnescu, împotriva favoritei numărul doi, daneza Caroline Wozniacki. De asemenea, în competiţia dedicată băieţilor, Marius Copil, singurul reprezentant al României la masculin la Australian Open îl va înfrunta pe francezul Gilles Simon.Copil (27 de ani, 93 ATP) a câştigat singura sa confruntare cu Simon (33 de ani, 57 ATP), în 2014, la Brisbane, cu 7-5, 6-3, în optimi.
La ediţia de anul trecut, Copil a pierdut în calificări. Simon a început cu dreptul sezonul 2018, cucerind titlul la Pune (India).
Cristi P.